Prosonic ProdCom SRL

„La baza acestei decizii a stat necesitatea evoluției noastre, iar pentru dezvoltarea lor s-au luat mai multe priorități. Prima este dezvoltarea unui Ruto-Market pe zona de Premium, doi este eficientizarea depozitelor efective, care au dus la compactarea mai multor produse și al trei-lea este implementarea FleetMaster  care a dat suficiente beneficii chiar de la început  pentru economisirea energiei și a finanțelor pentru dezvoltarea obiectivelor.

Optimizarea prin programul FleetMaster care odată implementat ne-a creat spatiu, routing-uri noi sau eficientizarea celor vechi. Tot odată duc la economisirea resurselor care pot fi investite în alte domenii.”

Prosonic ProdCom SRL

Eugen Popa – Director General

Studiu de caz

La baza deciziei de a implementa aplicaţia Fleetmaster a stat necesitatea evoluţiei companiei noastre. Chiar de la început, soluţia Fleetmaster a oferit suficiente beneficii, economisind energie şi finante necesare dezvoltării obiectivelor sau investiţii în alte domenii.

Cu ajutorul Fleetmaster, PROSONIC și-a consolidat statutul de companie serioasă și respectată prin îmbunătățirea serviciilor oferite, reușind în același timp să optimizeze resursele umane și operaționale.