Bere Bauturi Bucuresti
Bere Băuturi a avut in anul 2017 patru direcții strategice. Prima direcție a fost creșterea afacerii în care activăm, dar poate cea mai importantă este eficientizarea costurilor, în special prin implementarea unor sisteme care să permită o cât mai bună monitorizare și control.”
Mariana Klencsar
Vice Președinte – Bere Băuturi București S.A.
„În anul 2017 zona de activitate in departamentul logistică a fost focusată spre finalizarea implementării sistemului FleetMaster, un Transport Management System, în cele patru filiale, București, Prahova, Ialomița și Contanța. Cel mai important beneficiu a fost reducerea personalului administrativ care realizau planificarea rutelor de distribuție la care se adaugă optimizarea rutelor de livrare prin generarea lor automatărespectiv câștigarea de timp.
Pentru anul 2018 avem de asemenea proiecte noi, dezvoltarea unui nou modul de planificare a rutelor, de data aceasta pentru departamentul vânzări.”
Cristian Apostolache
Manager Departament Logistic – Bere Băuturi București S.A.
Studiu de caz
Fleetmaster reprezintă pentru compania noastră soluția ideală care ne-a ajutat să facem față cu brio provocărilor legate de distribuție, ținând cont de dezvoltarea exponențială a companiei Bere Băuturi București din ultimii ani.
Utilizând Fleetmaster, deservim la nivel de excelență piețele de Retail, En-Gros și HoReCa din sud-estul României, cu un volum de peste 300.000 de hectolitri livrați anual către cei 7.600 de parteneri!
Am reușit în același timp să îndeplinim standardul de calitate pe care ni l-am propus, îmbunătățind serviciile oferite, în paralel cu dezvoltarea calității condițiilor de muncă a șoferilor și cu optimizarea resurselor umane și operaționale.